Articole scrise de Redactia Saptamana Medicala
Congresul multidisciplinar "Impreuna construim excelenta" - editia 2019. CONCLUZII
Congresul Multidisciplinar ”Împreună construim excelența”- ediția 2019 1.200 de participanți, 15 lectori străini, peste 20 de specialități medicale Cea de-a V-a ediție a Congresului Multidisciplinar ”Împreună construim excelența”, care a avut loc în perioada 9- 12 octombrie la Hotel Novotel (București), a oferit ocazia unui numă......
”Îndrăznește să-ți recapeți feminitatea după cancerul la sân”
Medicii anunță că au fonduri de la Stat pentru reconstrucția mamară după mastectomie Reconstrucția mamară după mastectomie este o operație cu efect antidepresiv. După o astfel de intervenție, femeile se schimbă radical, nu numai în sensul stării generale de bine, al liniștii sufletești, ci își refac viața de cuplu, acced la poziții su......
CNAS continuă demersurile pentru a asigura tratamentul necesar tuturor bolnavilor cu amiotrofie musculară spinală
În această dimineață, la invitația Președintelui CNAS, Vasile Ciurchea, a avut loc o întâlnire cu pacienții și reprezentanții asociațiilor de pacienți care suferă de amiotrofie musculară spinală (AMS).În cadrul acestei întâlniri, Președintele CNAS i-a asigurat pe cei prezenți că principala sa misiune este de a asigura tratamentul necesa......
Spitalul Regional de Urgență Craiova
La solicitarea Ministerului Sănătății, Consiliul Interministerial de Avizare Lucrari Publice de Interes National a avizat astăzi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Spitalul Regional de Urgență Craiova”.Conform documentului, Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea o suprafață desfășurată de 165 256 m......
Gala din Inimă pentru Viitor Ediția a 7-a
Peste 12.000 de servicii medicale pentru persoane defavorizateGala din Inimă pentru Viitor Ediția a 7-a reunește lumea medicală și de business lansând un apel la bunătate pentru sprijinirea a peste 4400 de pacienți defavorizați.Peste 250 de personalități din lumea de business, politică, media și medicală se vor întâlni vineri, 18 octombri......
Mesajul ministrului Sănătății, Sorina Pintea cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale
Este timpul de a vorbi deschis despre sănătatea mintală, este timpul să creștem gradul de conştientizare şi educare, la nivel național, în privinţa acestui domeniu. Anul acesta au existat mai multe evenimente nefericite care au tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mintală.Sunt multe de făcut în acest domeniu. Lucrăm la ......
CNAS: întâlnire cu asociațiile de pacienți pe tema tratamentului pentru amiotrofia spinală
În urma unor informări transmise la Casa Națională de Asigurări de Sănătate din partea unor pacienți cu amiotrofie musculară spinală, prin care se comunică intenția de a organiza un protest în fața sediului instituției în data de 14 octombrie a.c., începând cu orele 10.00, conducerea CNAS a transmis o invitație către toate asociaț......
Deschiderea secției de Mari Arși din cadrul Spitalului Județean de Urgență Timișoara
Sorina Pintea, ministrul Sănătații a participat astăzi la deschiderea secției de Mari Arși din cadrul Spitalului Județean de Urgență Timișoara."Este o zi istorică pe care pacienții și medicii o meritau. Mulțumesc celor care au deblocat aceste proiecte. Începând de mâine vom putea trata pacienți aici. Avem personalul necesar, pregătit în ce......
Declaratie de presa ARPIM_APMGR: Creșterea bugetului medicamentelor, anunțată de Ministerul Sănătății, o măsură salutară și necesară
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) salută măsurile anunțate de Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, privind majorarea bugetului alocat medicamentelor, prin indexarea cu rata inflației, în trimestrul 4 al anului 2019. “Cre......
Ziua Internațională a Reconstrucției Mamare. Îndrăznește să-ți recapeți feminitatea după cancerul la sân!
9.000 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer la sân, însă doar 2% ajung să își recapete feminitatea cu ajutorul reconstrucției mamare, unul dintre motive fiind lipsa de informare asupra acestei teme.În preambulul Zilei Internaționale a Reconstrucției Mamare, marcată anual pe data de 16 octombrie, pacientele cu cancer la sân care au......