Prof. Dr. Mihai Berteanu
Dizabilitatea este definită ca interacțiunea dintre condiția de sănătate, respectiv boala și mediul înconjurător. Indiferent de cauza care a condus la dizabilitate, specialitatea de Medicină Fizică și de Reabilitare tratează dizabilitatea apărută la acea persoană. De aceea, specialitatea de Medicină Fizică și de Reabilitare poate și trebuie să intervină indiferent de afecțiunea care a generat dizabilitatea.
Afecțiunile cronice tratate de specialități precum Cardiologie, Reumatologie, Neurologie, Ortopedie etc., conduc la dizabilitate, iar Medicina Fizică și de Reabilitare, abordează dizabilitatea respectivă prin mijloacele specifice acestei specialități. Medicina Fizică și de Reabilitare lucrează cu alte profesii care sunt conexe actului medical: fizioterapeutul, psihologul, terapeutul ocupațional, bioinginerul, asistentul social și se creează o echipă coordonată de medicul de Medicină Fizică și de Reabilitare care conclucrează pentru a diminua și compensa dizabilitatea, pentru a restabili funcționalitatea pacientului pierdută înainte de dobândirea dizabilității. Cauzele dizabilității pot fi multiple: accidente rutiere, politraume, afectiuni neurologice, oncologice, ortopedice, reumatologice etc.
La nivelul OMS, reabilitarea este considerată strategie de sănătate publică. Ea face parte din continuitatea îngrijirii acut, bolile cronice, reabilitare și paliație.
Conform clasificării OMS, termenul de funcționare (functioning) nu se referă la funcția unui organ sau sistem, ci la modul în care persoana cu sau fără dizabilitate, funcționează în mediul în care există, deci, funcționarea omului în totalitate. Termenul de funcționare (functioning) este considerat de câțiva ani de către OMS, cel de-al treilea indicator de sănătate alături de morbiditate și mortalitate.
Dovada acestei strategii la nivel de OMS este că în cea mai recentă Clasificare internațională a maladiilor (CIM-11)
există un capitol separat de funcționare (functioning). Specialiștii OMS previzionează că în viitor, funcționarea va ajunge să fie chiar mai importantă decât diagnosticul propriu-zis. Încă din anul 1984, specialiștii au constatat că același diagnostic la persoane din medii diferite, din culturi diferite, de vârste diferite are impact total diferit asupra stării de sănătate, numărului de zile de concediu medical, asupra stării psihologice a omului, a integrării în societate, a revenirii la locul de muncă. Din anul 1984 până în anul 2001 când a apărut Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii și sănătăţii (CIF), specialiștii au încercat să determine care este parametrul ce face diferența între același diagnostic și toate rezultatele diferite iar elementul care face diferența este gradul de dizabilitate. În cadrul procesului de reabilitare, în funcție de gradul de dizabilitate, de afecțiunile asociate, se are în vedere și reabilitarea vocațională (profesională), adică posibilitatea de a reveni la exercitarea aceleiași profesii sau reconversia profesională.
