Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu
Obezitatea este recunoscută în prezent ca o boală cronică multifactorială, ce afectează o mare parte a populației globului. OMS estimează o prevalență de 39-49% a obezității sau supraponderii. Peste un miliard de oameni din lume trăiesc cu obezitate, aproape 880 de milioane de adulți și 159 de milioane de copii și adolescenți. Complexitatea acestei afectări metabolice, atrage dupa sine o patologie complexă, de la boli cardiovasculare, până la diverse forme de cancer, sau tulburări neurologice. De aceea, evaluarea persoanelor cu probleme de greutate este absolut necesară, aducând date importante privind afecțiunile asociate, de cele mai multe ori diagnosticate tarziu.
Definirea obezității prin Indicele de Masă Corporală (IMC) nu este suficientă pentru evaluarea stării de sănătate și de aceea se folosesc și alți parametri, circumferința abdominală fiind un indicator mai fidel, în special privind riscul cardio-vascular. Prezența țesutului adipos poate fi apreciată prin investigații imagistice, ce estimează distribuția acestuia în diferitele regiuni ale corpului, aducând date importante privind depozitele de la nivel subcutanat, gluteal (în zona feselor) sau visceral (în zona organelor). Computer tomografia este gold standard pentru aprecierea volumului, compoziției și dimensiunilor rezervelor de țesut adipos, precum și prezența depozitelor ectopice (în zona inimii).
Țesutul adipos subcutanat este un loc de stocare extrem de dinamic, multifuncțional, care se caracterizează prin prezența unei populații foarte heterogene de celule, adipocite, preadipocite, celule imune, celule endoteliale și fibroblaste, care împreună funcționează pentru a facilita expansiunea sănătoasă ca răspuns la excesul caloric. Managementul corect al acestor pacienți cuprinde o serie de strategii terapeutice: intervenții asupra stilului de viață, medicație pentru scădere în greutate sau chiar chirurgie metabolică.
Scăderea în greutate se corelează cu scăderea riscului cardio-vascular, așa cum au aratat o serie de studii clinice, în contextul specific al obezității.
Obezitatea și insuficiența cardiacă
Legătura dintre obezitate și factorii de risc cardiovascular este recunoscută, obezitatea fiind un factor de risc independent pentru hipertensiunea arterială. O relație strânsă este între obezitate și insuficiența cardiac. Această asociere are la bază creșterea grăsimii epicardice, acționând ca producător de mediatori inflamatori într-o manieră autocrină/paracrină, influențând microcirculația coronariană și celulele miocardice, promovând astfel mecanismele care conduc la alterarea funcției cardiace. De fapt, există o acumulare de țesut adipos intramiocardic și pericardic, care se corelează cu ateroscleroza subclinică și prezența bolii coronariene.
Dincolo de efectele directe asupra sistemului cardiovascular, există semnale ce pleacă de la acest nivel pe diverse căi, ce modifică structura și funcția sistemului cardiovascular. Activarea sistemelor inflamatorii, infiltrarea fibroadipoasă și activarea sistemelor neuroendocrine contribuie la remodelarea miocardică, mecanismul principal în dezvoltarea insuficienței.
Pe de altă parte, modificarea profilului lipidic, cu creșterea LDL colesterolului, scăderea HDL și creșterea trigliceridelor, este responsabilă de alterarea endoteliului vascular și de continuarea procesului aterosclerotic. Semnalele plecate de la nivelul țesutului adipos determină un răspuns al sistemului cardiovascular, cu creșterea lipolizei (o procedură minim-invazivă, utilizată pentru reducerea depozitelor localizate de grăsime, prin injectarea unor substanțe care descompun celulele adipoase), scăderea greutății și consecutiv casexie (pierdere severa a greutatii corporale), cu apariția obezității sarcopenice (scăderea musculaturii în detrimental startului adipos).
Flexibilitatea țesutului adipos subcutanat de a echilibra stocarea și eliberarea energiei în stările prandiale și respectiv în stare de post, este un indicator al sănătății sale metabolice. În contextul unui echilibru energetic pozitiv prelungit, așa cum se întâmplă în cazul obezității, capacitatea de expansiune a țesutului adipos subcutanat este depășită, adipocitele care alcătuiesc țesutul adipos cresc în volum, devin hipoxice (cu conținut mic de oxygen) și sunt infiltrate de celulele imune proinflamatorii, ducând la fibroză (d ezvoltarea exagerată de țesut conjunctiv) și apoptoză (proces de moarte celulară). În aceste condiții, excesul de calorii nu mai poate fi stocat, iar lipidele (grăsimi) sunt depozitate în țesuturi în care, în situații normale, nu sunt prezente (ficat, mușchii scheletici și pancreas), determinând lipotoxicitate și rezistență la insulină (care reglează nivelul de zahăr din sânge). Obezitatea viscerală și rezistența la insulină, cresc riscul cardiovascular prin factori de risc clasici (diabet zaharat, dislipidemie şi hipertensiune arterială) şi prin mecanisme mai puțin convenționale, expunerea la chimioterapii toxice, supraîncărcare hemodinamică sau secundar unor mutații genetice care afectează funcția sarcomerului (responsabilă pentru contracția musculară). Țesutul adipos devine un organ endocrin activ, care, duce la stresul oxidativ crescut și disfuncție endotelială (a peretelui vaselor de sânge), promovând în final ateroscleroza.
Obezitatea este o stare de inflamație cronică care se asociază cu apariția insuficienței cardiace și disfuncția ventricului stâng. Acumularea de țesut adipos în regiunea epicardică declanșează o stare de inflamație persistentă, care contribuie la modificări fibrotice ireversibile. Fibroza miocardică apare frecvent în obezitate, cu atât mai importanta cu cât obezitatea este mai importantă. Apare ca urmare a modificării arhitecturii fibrei miocardice și îngroșarea arterelor coronare intramiocardice. Aceste modificări au drept consecință creșterea volumului atriului stâng, fenomen descris în obezitate.
Continuare în numărul viitor: Obezitatea și insulinorezistența în diabetul de tip 2
