ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, pune la dispoziția spitalelor tehnologia care le permite acestora să îngrijească mai bine și, în același timp, mai eficient pacienții.
Medicina modernă a făcut
posibilă atât extinderea considerabilă a speranței la viață, cât și nivelul de
calitate a vieții. Cu toate acestea, trebuie precizat că sistemul de sănătate
se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari de capacitate, pe fondul
creșterii populației și al îmbătrânirii acesteia, iar epidemia globală de COVID-19
a expus perfect aceste limite. Pe de o parte, este vorba despre limitele fizice
ale clădirilor în care se desfășoară actul medical, iar, pe de altă parte,
intervine problema tot mai acută a personalului medical. În primul caz, soluția
este cumva simplă, căci problema poate fi rezolvată prin alocarea de fonduri de
investiții mai generoase în vederea construirii de noi spații specializate.
Suplimentarea cadrelor medicale este însă aproape imposibilă, în condițiile în
care tot mai multe domenii de activitate se confruntă cu o lipsă tot mai puternică
de personal calificat. Iar personalul reprezintă un factor esențial pentru
furnizarea de servicii medicale de calitate, în condițiile în care pacienții au
nevoie de monitorizare continuă – o sarcină cu atât mai dificilă cu cât aceștia
pot fi internați în camere individuale sau cu mai multe paturi. Observând
problema, ATEN propune o soluție capabilă să compenseze aceste lipsuri.
Într-un spital prevăzut atât
cu camere pentru o persoană, cât și cu camere pentru mai multe persoane – un
scenariu tot mai des întâlnit în ziua de astăzi – monitorizarea pacienților se
dovedește o sarcină tot mai greu, dacă nu chiar imposibil de îndeplinit. De
aceea, se dorește integrarea echipamentului medical de monitorizare cu accesul
la fișele medicale ale pacienților, la care se adaugă sisteme de supraveghere,
microscoape și PC-uri – totul centralizat la nivelul unei camere de control.
Pentru asta, este necesară dotarea tehnică a acesteia cu un panou video (Video
Wall) 3x3 la rezoluție mare (4K), cu posibilitate de management centralizat și
control flexibil. Pe lângă acesta, mai sunt necesare o serie de echipamente și
soluții, care să faciliteze transmiterea semnalelor și accesul la date – rapid,
intuitiv și sigur. Toate acestea se regăsesc în portofoliul ATEN si pot fi
implementate de orice instituție medicală care dorește să îmbunătățească
nivelul de calitate al serviciilor furnizate pacienților.
În centrul soluției propuse de
ATEN se află Switch-ul Matrix 16x16 VM1600A. Mulțumită designului său modular
și diverselor module disponibile compatibile, acesta poate conecta până la 16
surse de semnal cu până la 16 dispozitive de afișare, folosind diverse
interfețe, precum 4K HDMI, 4K DP, HDBaseT, 3G-SDI, DVI sau VGA. În acest fel,
este garantată compatibilitatea cu o multitudine de dispozitive furnizoare de
conținut, precum sisteme de arhivare pentru imagistică medicală (PACS), sisteme
EKG, sisteme de înregistrare video, PC-uri și chiar Apple TV. Iar redarea pe un
panou video compus din 9 ecrane la rezoluție 4K nu reprezintă nicio problemă.
De asemenea, echipamentul este compatibil și cu soluțiile de extensie ATEN HDMI
VE801A. Compuse dintr-un dispozitiv de transmisiune (VE801T) și unul de
recepție (VE801R), acestea pot fi folosite pentru a transmite imagini HDMI la
rezoluție 4K/1080p din diverse surse, precum microscoape sau camere web, pe
distanțe de până la 40/70 m.
Pentru controlul de la
distanță al diverselor echipamente, ATEN recomandă introducere în sistem și a
dispozitivului VK2100A. Prevăzut cu interfețe Serial bidirecționale
programabile, intrări și ieșiri digitale și canale comutate, acesta a fost
conceput special pentru managementul clădirilor moderne și este compatibil cu o
multitudine de standarde de comunicații, ceea ce asigură un nivel superior de
flexibilitate și compatibilitate. Acționând ca un controller principal, modelul
asigură conectivitatea cu toate echipamentele hardware prezente într-o
încăpere, precum routere, proiectoare video sau iluminat. Controlul este
posibil practic de oriunde, de pe dispozitive iOS, Android sau Windows.
Pe lângă redare, se dorește și posibilitatea controlului tuturor echipamentelor integrate într-o astfel de soluție de monitorizare a pacienților. Acesta este posibil mulțumită modelului ATEN CS1644A – un switch KVMP cu 4 porturi și suport USB, DVI Dual Link, Dual Display și Audio. Acționând ca o consolă dual-display, acesta poate fi folosit pentru a accesa de la un singur pupitru de control sistemul de arhivare pentru imagistică medicală (PACS), sistemul EKG, sistemul de înregistrare video, și un PC.
Odată implementată, o astfel de soluție integrată asigură eficiență și confort. Ea permite personalului medical să monitorizeze starea de sănătate a pacienților de la distanță, având simultan acces la datele medicale ale acestora. Mulțumită controlului centralizat și integrabilității perfecte, medicii pot desfășura activități multiple într-un mod mai eficient, completând de exemplu rapoarte în timp ce monitorizează pacienții sau controlează diverse sisteme.