Johnson & Johnson, lider global în domeniul sănătății, anunță că recent a fost recunoscută și premiată ca fiind unul dintre angajatorii de top din România. Best Places to Work este un program internațional de certificare HR care oferă angajatorilor din diferite țări posibilitatea de a afla mai multe despre implicarea și satisfacția angajaților lor și de a-i onora pe cei care oferă o experiență de lucru remarcabilă, la cele mai înalte standarde în ceea ce privește mediul de muncă.
Pentru Johnson & Johnson, toate elementele analizate pentru certificare, de la leadership la responsabilitate socială corporativă, practici de HR, la munca în echipă și punctajul lor favorabil ridicat îi aduc mai aproape de scopul lor de a schimba profund traiectoria sănătății pentru umanitate, începând cu propria organizație.
Mediul de lucru şi cultura organizaţională este în concordanță cu Crezul companiei, un document de peste 75 de ani care ghidează toate deciziile luate de Johnson & Johnson și care pune angajaţii pe primul loc. Pe lângă responsabilitatea companiei față de pacienți, medici și comunități, codul de conduită evidențiază, de asemenea, angajamentul față de echipa Johnson & Johnson: „Suntem responsabili față de angajații noștri și eu cred că valorile companiei sunt pentru și despre colegii nostri. La J&J România, construim un mediu în care Crezul este practicat zilnic și în care toți oamenii simt că nevoile noastre individuale sunt respectate și valorizate, oferind șanse egale tuturor membrilor echipei, indiferent de gen, vârstă, naționalitate sau apartenență la un anumit grup social", afirmă Maria Eftim, HR Leader , Johnson & Johnson România.
„Trebuie să recunosc , mai ales în astfel de momente, că este un privilegiu să fac parte dintr-o companie care este recunoscută pentru grija, atât de profundă, față de angajații săi și care ne îndrumă să trăim Our Credo, asigurând acțiuni de zi cu zi care contribuie la atingerea misiunii noastre, aliniate în întregime cu propriile mele valori și principii”, spune Sévan Kaloustian, Managing Director Janssen, Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România şi Adiministrator Johnson & Johnson.
În special în 2020 și 2021, a fi sănătos din punct de vedere fizic și mental a jucat un rol esențial în îmbunătățirea calității vieții angajaților. Compania a promovat o serie de inițiative pentru wellbeing cum ar fi un program flexibil de lucru, timp prelungit pentru pauza de prânz sau sesiuni de yoga și mindfulness pentru care au avut parte de o implicare extraordinară din partea angajaților, aceștia fiind foarte recunoscători pentru grija companiei față de ei.
"Pe parcusul celor 134 de ani de activitate, am creat constant soluții inovatoare pentru pacienții noștri și este extrem de important să îi recunoaștem pe cei care fac ca totul să fie posibil: angajații noștri. Țin să le mulțumesc pentru angajamentul și pasiunea lor de a promova o cultură a mediului de lucru care îmbină cu succes echilibrului dintre viața profesională și cea privată, mai ales, în ultimul an și jumătate", adaugă Sévan Kaloustian, Managing Director Janssen, Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România şi Adiministrator Johnson & Johnson.
Johnson & Johnson este recunoscută cu certificarea Best Places to Work în România pentru anul 2021
- ABC Medical (1)
- Alergologie (41)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (59)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (156)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (190)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (112)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (297)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (29)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (112)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (118)
- Genetica (10)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (234)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (44)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (157)
- Oftalmologie (576)
- Oncologie medicala (118)
- ORL (100)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (134)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (122)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (89)
- Psihologie (100)
- Reabilitare Medicala (309)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2651)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (7)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
Al XVIII-lea CONGRES AL ASOCIATIEI DE ENDOCRINOLOGIE CLINICA DIN ROMANIA 2025
3 / 9 / 2025 -
Școala de vară de ultrasonografie clinică 2025
4 / 9 / 2025 -
Bucharest Pancreatic Fest 2025
5 / 9 / 2025 -
SCOALA DE VARA CHIRURGIE PLASTICA, ESTETICA SI MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVA 2025
5 / 9 / 2025 -
AL 6-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL SREG
5 / 9 / 2025 -
PRIMUL CURS ACREDITAT DE HIDRO-KINETOTERAPIE DIN ROMÂNIA 2025
6 / 9 / 2025 -
Conferința Managementul integrativ al endometriozei 2025
6 / 9 / 2025 -
The 8th Congress of the Romanian Rhinologic Society 2025
10 / 9 / 2025 -
17th National Symposium on Inflammatory Diseases 2025
11 / 9 / 2025 -
20th National Congress of the Romanian Society of Urogynecology 2025
12 / 9 / 2025 -
Evaluarea si intervenția nutriționala în pediatrie: de la teorie la practica
12 / 9 / 2025 -
Conferința Naționala „Dăm Vieții Timp!” 2025
12 / 9 / 2025 -
Recurrent Vertigo and Tinnitus - The hidden mechanism Clinicians meet researchers 2025
17 / 9 / 2025 -
50th Congress of the Romanian Society of Neurosurgery, Challenges in Neurosurgery: Present and Future 2025
17 / 9 / 2025 -
A 64-a ediție a CONGRESULUI NAȚIONAL DE CARDIOLOGIE 2025
17 / 9 / 2025 -
Conferința Națională (Bună) Practică Medicală în Obstetrică-Ginecologie 2025
18 / 9 / 2025 -
Workshop de Endoscopie Digestivă 2025
18 / 9 / 2025 -
Actualitati si abordari multidisciplinare in medicina (III)- Cluj Napoca 2025
18 / 9 / 2025 -
Primul Congres National de Vertij – eveniment multidisciplinar 2025
18 / 9 / 2025 -
Congresul StomaConnect 2025
18 / 9 / 2025 -
Diagnostic and interventional breast course and thyroid ultrasound course
18 / 9 / 2025 -
Farma Practic - Farmacia: între vraja recepturii și puterea AI
19 / 9 / 2025 -
Actualități în psihiatrie și îngrijirile de sănătate mintală
19 / 9 / 2025 -
Actualități în gastroenterologie 2025
19 / 9 / 2025 -
A XIV-a ediţii a Conferinţei Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” cu tema “Medicina între competență, empatie și inteligență artificială” 2025
22 / 9 / 2025 -
ARCE 2025, the 13th National Congress of the Romanian Association for Endoscopic Surgery and Other Interventional Techniques 2025
24 / 9 / 2025 -
Congresul Național de Farmacie 2025 Ediția a XX-a
24 / 9 / 2025 -
Cel de-al XXV-lea Congres SNPCAR şi a 47-a Conferinţă Naţională de Neurologie, Psihiatrie și Profesiuni Asociate Copii şi Adolescenți din România 2025
24 / 9 / 2025 -
Congresul National de Pediatrie 2025
24 / 9 / 2025 -
Congresul Societății Române de Ginecologie Oncologică (SRGO) 2025
25 / 9 / 2025 -
13th EFSMA Congress of Sports Medicine
25 / 9 / 2025 -
Congresul Național de Radiologie și Imagistică Medicală 2025
25 / 9 / 2025 -
Conferința Națională de Neonatologie 2025
25 / 9 / 2025 -
Congresul National de Reumatologie 2025
25 / 9 / 2025 -
GPATI 2025
25 / 9 / 2025 -
Cursului de Ventilație Mecanică Pediatrică și Neonatală 2025
25 / 9 / 2025 -
A II-a ediţie a Conferinței Naţionale de Ecocardiografie
25 / 9 / 2025 -
Practic MF - septembrie 2025
26 / 9 / 2025 -
INTERGENERAȚIONAL, tema centrală a conferinței naționale Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă, ediția a IX-a 2025
30 / 9 / 2025
Redactia Saptamana Medicala

-
Zentiva, o companie farmaceutică europeană de top specializată în medicamente generice, anunță vânzarea de la Advent către GTCR
-
Peste 500 de români din 3 județe au primit consultații dermatologice gratuite
-
MedLife deschide o nouă eră în ortopedie la Timișoara: robotica, AI și expertiza umană, reunite în primul Institut de Ortopedie din România
-
COSMO PHARM: Cererea de suplimente pentru energie și controlul greutății, în creștere odată cu revenirea la birou și la sală
-
LUNDBECK ALEGE SWIXX CA PARTENER CHEIE ÎNTR-UN ACORD MULTI-REGIONAL TRANSFORMATOR
-
Zentiva, o companie farmaceutică europeană de top specializată în medicamente generice, anunță vânzarea de la Advent către GTCR
-
Peste 500 de români din 3 județe au primit consultații dermatologice gratuite
-
MedLife deschide o nouă eră în ortopedie la Timișoara: robotica, AI și expertiza umană, reunite în primul Institut de Ortopedie din România
-
COSMO PHARM: Cererea de suplimente pentru energie și controlul greutății, în creștere odată cu revenirea la birou și la sală
-
LUNDBECK ALEGE SWIXX CA PARTENER CHEIE ÎNTR-UN ACORD MULTI-REGIONAL TRANSFORMATOR