Începând cu 2018 am demarat un program național de instruire a chirurgilor și asistentelor de chirurgie pentru tratamentul oncologic minim invaziv în patologia colorectală, superior atât ca rezultate cât și recuperare a pacienților și redarea către societate. Programul prevede să pregătim 1000 de specialiști în tratamentul oncologic minim invaziv, respectiv 600 de chirurgi și 400 de asistente din 5 centre universitare: București, Iași, Cluj, Craiova și Timișoara. Proiectul a trecut de jumătate în desfășurarea sa. Pe de altă parte, au fost eforturile pe care le-am făcut de-a lungul ultimilor 10 ani, de dotare a centrelor chirurgicale din țară cu aparatură necesară intervenției minim invazive. Rezultatele încep să se vadă. În 2008 aveam 1% intervenții minim invazive din total intervenții pe zona colorectală, în 2016 procentul a crescut la 4% iar în 2019 am ajuns la 12%. Sperăm ca în 2-3 ani să ne situăm la media europeană, care este de 25%.
Tot din acest an, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică va demara programul Lapco, de perfecționare în intervenții colorectale minim invazive, preluat din Marea Britanie, unde acest program inițiat la începutul anilor 2010, a condus la creșterea explozivă a procentului de intervenții colorectale minim invazive de la 5% în 2010 la 70-80% în 2018.
Abordul chirurgical minim invaziv presupune o selecție a pacienților. Cazurile avansate nu permit un astfel de abord. Rata pacienților eligibili depinde de prezentarea pacienților la medic în stadii incipiente și atunci și rata de supraviețuire crește. În cadrul patologiei maligne, primul indicator este rata de supraviețuire la 5 ani și următorul aspect este calitatea vieții. Azi, toate centrele de excelență din România efectuează rezecții de rect, care procentual au ajuns să depășească procentul de amputații de rect. Acest lucru este definitoriu pentru calitatea vieții. Este important să putem să efectuăm anastomoze mai joase, în așa fel încât procentul de amputații de rect soldate cu ”anus contra naturii” să scadă. În anul 2000 aveam amputații de rect în procent de 80% și doar 20% erau rezecții cu anastomoză. Acum, în 2020 situația aproape s-a inversat, înregistrăm o medie de 60% rezecții (sunt și centre cu 80% rezecții) și doar 40% amputații de rect. Este o îmbunătățire evidentă.
Screening colorectal este primul pas pentru o depistare precoce a unui cancer, atât prin testele de hemoragii oculte, care prin program național sunt gratuite dar și prin colonoscopii. Nu toate persoanele peste o anumită vârstă trebuie să efectueze colonoscopie. Sunt criterii care stabilesc grupul țintă la care este necesară colonoscopia o dată la 5 ani și testul de hemoragii oculte anual. Prin astfel de metode simple putem să creștem procentul de cancer colorectal depistat în faze incipiente. La ora actuală din păcate jumătate din pacienți sunt depistați în fază avansată de cancer colorectal.
În cancerul de colon, speranțele vin de la screening și tratamentul minim invaziv
- Alergologie (42)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (196)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (124)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (120)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (12)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (45)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (586)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (132)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (101)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2796)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferința Națională de Pediatrie 2026
1 / 4 / 2026 -
Conferința Națională “Prof. Univ. Dr. Vasile Dobrovici”, Spitalul Clinic “Cuza Vodă”, Iași 2026
2 / 4 / 2026 -
Craiova Connects 2026 – Prevention
2 / 4 / 2026 -
Med IQ Masterclass – ”O viață în slujba medicinei: povești, decizii și cazuri clinice dintr-un parcurs remarcabil”
2 / 4 / 2026 -
Cardiotoracic Updates 2026 – Patologii complexe tratate microinvaziv multidisciplinar
2 / 4 / 2026 -
Baby Boom Show
2 / 4 / 2026 -
Sănătatea femeii - sănătatea familiei: Inovație. Acces. Echitate
2 / 4 / 2026 -
Webinar Onco Practic – Ediția a XII-a „Prevenție și intervenție, în echilibru” 2026
3 / 4 / 2026 -
Forumul de Infertilitate – O premieră la Baby Boom Show 2026
4 / 4 / 2026 -
Simpozionul Internațional STOP Cancer – Simpozion de Oncologie Translațională Personalizată pentru Combaterea Cancerului 2026
14 / 4 / 2026 -
Congresul Național de Coloproctologie 2026
15 / 4 / 2026 -
Congresul Național Român de Anatomie Patologică și Patologie Moleculară
16 / 4 / 2026 -
Conferința Națională de Alergologie și Imunologie Clinică, 2026
17 / 4 / 2026 -
Excellence Masterclass in Paediatric Pulmonology 2026
18 / 4 / 2026 -
RAPORT DE GARDĂ în ONCOLOGIE – cazuri clinice comentate, Ediția a II-a
18 / 4 / 2026 -
Workshop GRATUIT: Arta și Știința Măririi Sânilor – Ghid Complet de la Alegerea Implantului la Recuperare
18 / 4 / 2026 -
Al 13-lea Congres Național ENDOPED 2026
22 / 4 / 2026 -
Conferinta Conexiuni multidisciplinare si interactiuni în Medicina Internă 2026
22 / 4 / 2026 -
Conferința Națională Tranziția pacientului pediatric către serviciile de sănătate dedicate adulților
22 / 4 / 2026 -
Ziua Hemato-Oncologiei 2026, ediția de primăvară
22 / 4 / 2026 -
BUCHAREST MICS SYMPOSIUM - Actualități în procedurile minim invazive, endoscopice și endovasculare 2026
23 / 4 / 2026 -
PediCase 2026 – Cazuri clinice pediatrice
23 / 4 / 2026 -
Future Game Changers in Medicine and Healthcare – BUCHAREST 2026
23 / 4 / 2026 -
Aspecte nefro-urologice moderne, editia a XI-a 2026
23 / 4 / 2026 -
Conferinta Sy.Me.Di., Systemic Metabolic Disorders București 2026
23 / 4 / 2026 -
Conferința națională „NO ADDICT”, a X-a editie aniversara, 2026
23 / 4 / 2026 -
Farma Practic – Conectați la realitate 2026
24 / 4 / 2026 -
A 15-a ediții a Conferinței Naționale SNRIR 2026
24 / 4 / 2026 -
Actualități în cancerul mamar 2026
24 / 4 / 2026 -
Conferința „Bolile inflamatorii intestinale cronice” 2026
24 / 4 / 2026 -
SRATS Congress 2026
24 / 4 / 2026 -
Corelații Anatomopatologice și Clinice în Gastroenterologie 2026
25 / 4 / 2026 -
Utilizarea judicioasă a antibioticelor este necesară (și) în pediatrie 2026
25 / 4 / 2026 -
FITOTERAPIA ÎN BOLILE INTERNE, EDIȚIA A III-A, 2026
25 / 4 / 2026 -
Simpozionul Național „Automatizarea în Farmacie – de la concept la implementare” 2026
25 / 4 / 2026


























