Psiholog Fulop Cristina
Este foarte posibil să vă opriți din a citi acest articol, încă înainte să terminați prima frază, pentru că poate, nu o să vă placă să aflați cum în spatele minunatelor senzații pe care oamenii le simt atunci când se îndrăgostesc, nu este nimic altceva decât chimie pură. Substratul pur fiziologic și chimic este despre reacțiile chimice declanșate de feromoni, reacții chimice care au loc între neurotransmițători și hormoni, sub “ghidajul” hormonului de atașament, numit oxitocină sau ocitocină, reacții chimice care se evidențiază la nivel psihic și fizic prin senzațiile experimentate și cunoscute de cei care s-au îndrăgostit măcar o dată: puls crescut, lipsa poftei de mâncare (sau unii, dimpotrivă apetit crescut), insomnii, scăderea capacitatii de concentrare a atenției, stare de agitație interioară, nerăbdare, etc… și, deși seamănă întrucâtva cu simptomele anxietății, „nu trece cu Xanax“
Mai mult decât atât, la nivel psiho-emoțional, deseori simți ca o stare de beatitudine și de hiperexcitare, doar amintindu-ți de persoana care este obiectul îndrăgostirii, și bineînțeles, experimentezi senzația permanentă de dor și lipsă, când aceasta nu este în proximitate, dorința continuă de a o privi, atinge, overall, de a fi împreună cu ea. Aceste senzații sunt de fapt, descrierea romanțată a efectelor cât se poate de „prozaice“ produse de o substanță chimică numită „amfetamina iubirii“, pe care o secretă creierul nostru în urma reacțiilor chimice descrise sumar mai sus. Ce înseamnă asta, mai exact?! Pe scurt, este ca și cum ne „drogăm“ singuri, cu un „drog“ pe care chiar noi îl „producem“ în propria chimie.
Nu vă întristați, această funcționare de tip cauză-efect este firească întotdeauna când ne referim la ce simțim. Toate afectele, emoțiile, sentimentele noastre, și cele pozitive (bucuria, entuziasmul, plăcerea, etc.), dar și cele negative (dezamăgirea, îngrijorarea, frustrarea, etc.), sunt generate de „amestecul„ de substanțe chimice pe care le secretăm în permanență în creier (în combinații și proporții diverse) și pe care le putem potența sau diminua (până la dispariție), în funcție de ceea ce gândim despre experiența traversată, dar și de stilul nostru de viață, în general (alimentație, nivelul de activitate fizică, calitatea și cantitatea somnului, consumul de apă, etc.).
Revenind la îndrăgostire… ce spun statisticile despre asta? În general, dat fiind cele povestite mai sus, probabilitatea de a ne îndrăgosti de o persoană nepotrivită este mult mai mare față de varianta mult dorită de a conduce îndrăgostirea către sentimente profunde. De ce, este simplu de înțeles…pe măsură ce trece timpul, începem să cunoaștem persoana de care ne-am îndrăgostit și aceasta pe noi, și abia atunci vedem cât putem să ne armonizăm unul cu celălalt. Pentru majoritatea oamenilor este primordial important ca partenerul „să privească în aceeași direcție“, iar pentru unii, chiar să corespundă unui ideal prestabilit…
Evoluția îndrăgostirii către iubire (care presupune afecțiune, admirație, apreciere, etc.) este un demers care presupune un travaliu comun al celor doi pentru armonizarea diferențelor și se bazează pe reciprocitate, încredere și respect. În procesul acesta, multitudinea emoțiilor și sentimentelor se pot derula mai lin sau se pot cascada în funcție de o multitudine de variabile ce țin de personalitățile celor două persoane implicate, experiențele lor de viață și de relații de cuplu, contexte situaționale, așteptări personale, etc., așa încât, exact cum v-ați imaginat deja, nu există rețete sau trasee fixate anterior.
Așadar, îndrăgostirea pare să fie doar un pas care poate să evolueze spre sentimente profunde sau/și stabile sau se poate transforma în nimic…
